Revizuirea topologiei sistemului de încălzire prin inducție
Revizuirea topologiei sistemului de încălzire prin inducțieToate sisteme de încălzire prin inducție sunt dezvoltate folosind inducția electromagnetică care a fost descoperită pentru prima dată de Michael Faraday în 1831. Inducția electromagnetică se referă la fenomenul prin care curentul electric este generat într-un circuit închis prin fluctuația curentului într-un alt circuit plasat lângă acesta. Principiul de bază al încălzirii prin inducție, care este o formă aplicată a descoperirii lui Faraday, este faptul că curentul AC care curge printr-un circuit afectează mișcarea magnetică a unui circuit secundar situat în apropierea acestuia. Fluctuația curentului în interiorul circuitului primar
a oferit răspunsul cu privire la modul în care curentul misterios este generat în circuitul secundar vecin. Descoperirea lui Faraday a condus la dezvoltarea motoarelor electrice, generatoarelor, transformatoarelor și dispozitivelor de comunicații fără fir. Aplicarea sa, însă, nu a fost perfectă. Pierderea de căldură, care are loc în timpul procesului de încălzire prin inducție, a fost o durere de cap majoră, subminând funcționalitatea generală a unui sistem. Cercetătorii au căutat să minimizeze pierderile de căldură prin laminarea ramelor magnetice plasate în interiorul motorului sau transformatorului. Legea lui Faraday a fost urmată de o serie de descoperiri mai avansate, cum ar fi Legea lui Lentz. Această lege explică faptul că curentul inductiv curge invers față de direcția modificărilor mișcării magnetice de inducție.